Monstrii mei

Monstrii mei



Stateam de vorba zilele trecute cu ei. Ne ciondaneam, ne imbranceam, ne trageam de par si ne injuram, dar la sfarsit ne sarutam prieteneste pe frunte.
E ciudata relatia noastra…
Pana la urma, ei nu sunt decat niste monstri hidosi pe care nimeni nu-i vrea dar toata lumea ii are. Paradoxal, nu?!
As putea spune ca sunt paraziti, dar as fi ipocrita. Poate ca sunt un fel de colaboratori ai mei si avem o relatie de simbioza...dar asta ar insemna ca ne impacam de minune, chestie care ar fi o mare minciuna. Numai noi stim de cate ori am zis ca nu ne mai vorbim.
Unul e mai urat decat altul... Ai putea sa-mi spui ca sunt superficiala si ca frumusetea e ceva relativ. Poate ca asa e, dar daca ii compari cu monstrii tai, o sa vezi despre ce vorbesc.
Ceea ce este si mai ciudat si ma sperie intr-o oarecare masura este faptul ca mereu descopar unul nou. La inceput il ignor, apoi il gonesc, incerc sa rad de el si la sfarsit, din lipsa de imaginatie, incerc sa-l innec in lacrimi. El ma priveste cu ochii goi, mi se pune de-a curmezisul mintii si-mi face cu ochiul, zambind sugestiv: “ Ce zici? Facem dragoste? ”. Ma pufneste rasul. Il prind de ghiarele lui lungi si ascutite si, desi e un nespalat latos, un adevarat megalopolis al puricilor si capusilor, il sarut pe frunte si-i spun: “Esti si tu al meu, da-te dracu’!”
In serile goale ne adunam la un pahar de amintiru si jucam “adevar sau adevar”. Unii sa codesc, se dau cu fundul la gard, se fac ca dispar, schimba subiectul, dar pana la urma sunt sinceri toti... in afara de unul mic, scund, cu picioare scurte si subtiri de gaina. Pe el nu-l chinui cu jocul asta. El este primul monstru pe care l-am descoperit, statea ascuns printre papusi si bibelouri sparte. Si cat am patimit pentru imputitul asta mic! Noi doi avem multe, nenumarate secrete...
Cand mi se pare ca prea se destrabaleaza monstrii mei: dau petreceri, mai cheama si alti monstri de pe la altii, pun de-o magarie...doua...trei, ii chem pe toti si le spun: “ In batatura mintii mele eu fac legea! Clar?!”. Ii amenint ca-i dau afara, ca aduc altii in locul lor, iar ei ma privesc printre firele lungi, sleioase de par, cu ochii mari si umezi, si pentru cateva zile se fac disparuti. Cand revin, o luam de la capat!
O singura data am reusit sa-l fac pe unul sa plece de tot. A fost greu! Foarte greu! S-a lasat cu batiste fluturate, faze de desene animate, lacrimi de crocodil, linguseli, dar am scapat de el!!
Sunt distractivi! Trebuie sa recunosc ca sunt. Am observat ca si monstrii imbatranesc odata cu stapanii lor si mor odata cu ei...
Ei?! Te-ai uitat la monstrii tai? Si tie ti se par urati, nu-i asa ?


By CeaiDeMaracini