Ciocolata cu smoală

În acea dimineaţă de octombrie cu ritmuri leneşe de swing, Clio îşi fuma ţigara, în pat. Părul lung şi răvăşit era singurul veşmânt care îi acoperea corpul alb. Din când în când mai sorbea din sticla de bere ieftină de pe noptieră. Lumina soarelui inundase camera, fapt care o deranja. Se apucă să scotocească prin sertare şi găsi o pereche de ochelari de soare bărbăteşti, îi puse pe nas şi aprinse meticulos încă o ţigară mentolată. Privirea ei fixa cu amuzament o rochie brodată de pe scaunul de lângă pat.
Un zâmbet arogant îi lumină faţa, apoi pentru o clipă se pierdu printre blocurile şi balcoanele ce se zăreau pe fereastră. Un mormăit şi o mişcare, care făcu patul să se cutremure, o întrerupseră din contemplarea blocului de vis-a-vis, pentru a-i oferi alt obiect de studiu, o fotografie cu o ramă kitsch, în genul celor de Valentine's day. Bineînţeles, un el şi o ea zâmbeau, fericiţi la poză. Clio analiză expresia lor 5 secunde, după care sorbi prelung din bere.
Era imposibil să se abţină aşa că, renunţând la ţigară şi băutură, se întinse cu faţa la el. Ochii ei mângâiau fiecare linie a pieptului bărbatului de lângă ea. Un cuvânt rătăcit îi răsuna în minte: ,,Sahara...", însă şi deşertul are farmecul lui.
În cele din urmă îşi aprinse o noua ţigară, se îmbrăcă în blugii ei prespălaţi şi culegându-şi cămaşa de pe jos, îi spuse: ,, Iubitule, dragostea ta este ca ciocolata cu smoală...".

Confesiune demnă (un exercitiu de autocunoastere)

De când am hotărât să te închid în cutiuţa muzicală stricată, n-am suferit atât pe cât credeam. Asta nu înseamnă că am suferit mai puţin...
E de la sine înţeles că am aprins lumânări şi beţişoare parfumate lângă sicriul tău. Ciocolata a ţinut de colivă şi ,,Alice în chains" de marş funerar. Uneori mă întreb dacă te-am încuiat şi îngropat pe tine sau o bucată de-a mea. N-am considerat de cuviinţă să plâng şi să stric aşa un moment solemn printr-o chestie atât de banală ca plânsul.
Desigur, cu armistiţiul încheiat, după ce am citit de mii de ori certificatul de deces, am început să calculez daunele de război. Din punctul asta de vedere, toată taravura asta este al dracu' de enervantă: ori te alegi cu lozul cel mare, ori cu o morgă în dormitor. Problema e că din moment ce tu eşti îngropat, eu n-am cui cere despăgubiri de război. Ai scăpat! sper totuşi că te-ai ales şi tu cu vreo două, trei facturi, de dragul vremurilor bune.
Eu...sunt bine, relativ bine. Ochii îmi sunt încă lipiţi de ceas. O mână atârnă pe clanţa uşii, iar cealaltă ţine un şir de chei. O peliculă fină de sânge uscat înroşeşte pereţii. Picioarele cred că se plimbă, încă, pe faleză, pe când buzele mele sărută ridicol de pasional, monitorul. Nasul este înfipt în ghena de gunoi, pentru că acolo este tot parfumul tău. Un tablou macabru, nu-i aşa? Exact ca la morgă...
Şi în tot acest timp, eu stau pe pat, cu o ţigară în colţul gurii şi admir certificatul tău de deces, contemplând regulile armistiţiului. În jurul patului bălteşte sângele proaspăt în lacuri...demne.