Draga Fat Frumos...

Nu e ironic cum incepand cu un moment nedefinit, nu mai scriem scrisori lui mos Craciun, ci lui Fai-Frumos?
Dam visele cu papusi originale Barbie pe vise cu un plus chinezesc pe care scrie “I love you” , sotronul pe pantofi cu toc, florile jumulite cu lacomie din gradina bunicii pe un trandafir rosu cumparat in graba de la floraria din colt, serile in care jucam “flori, fete, filme si baieti” si ne distram copios, pe asteptari febrile la “statuia aia, stii tu care”.
Deodata, ne e frica sa ne tinem de mana, sa ne sarutam pe obraji, sa ne spunem lucruri frumoase pentru ca nu vrem sa fim intelese...gresit. Nu mai esti “fetita” sau “copilu”, acum esti “domnisoara” si te bucuri ca o proasta de detaliul asta.
“Bah!!! Iesi afara sa joci lena?!”, se transforma in “Vrei sa ne plimbam?” , “Nu!!!Nu-ti dau, ca nu am chef! Cumpara-ti!” ia forma politicoasa de: “Vrei si tu?”. In locul limbii scoase cu intentia de a sfida si a privirii inciudate, ia nastere un zambet finisat indelung in fata oglinzii si privirea data cu rimel si dermatograf. Parca nu mai poti sa-i spui: “Ehhhh....si daca nu te joci cu noi, nu mai pot eu! Ma doare aici!” si sa arati spre posterior.
Dam abtipildurile cu pokemoni si tatuajele de la guma de mestecat pe reviste care spun: ce sa faci, cum sa faci, ce chiloti sa porti, ce sa-ti placa, ce e bine, ce e rau, cum sa te depilezi, cum sa-l cuceresti...
Scrisorile catre Mos Craciun sunt sacrificate in favoarea biletelelor rusinoase, impaturite de zeci de ori. Pentru Mos Craciun s-a terminat cerneala!
Nu mai stam cu frica-n san, ca poate suntem gasiti cand jucam ascunselea, nici nu mai dardaim iarna pe derdelus, preferam sa stam inghetati de incertitudine la coltul unei strazi intrebandu-ne daca mai vine...
Zambetele gratuite, rasul spontan si galagios devin gesturi calculate sau intentionat copilaroase.
Si...Mos Craciun moare, devine o amintire vaga, prosteasca, de care n-avem timp, iar in locul lui se naste el, Fat Frumos, o fiinta desprinsa din comedii romantice si animeuri, pe care o sculptezi cu vise.
Mai tarziu incerci sa identifici acel moment nenorocit, nedefinit si pe EL il inchizi in dulapul cu lenjerie intima, tampoane si farduri pentru ca...”Fat Frumos nu exista!!!”. In mod straniu, statuia lui nu e niciodata prafuita...
Si nu te mai poti intoarce la Mos Craciun. A ramas doar statuia aia de care ti-e rusine si pe care o ironizezi, dar la care nu poti renunta...
Draga Fat Frumos,
Te rog, impusca-te!!!

Cu drag, eu