luni, 31 august 2009

Poveste de groază

Ai mâncat vreodată în pat? Nu ţi-a spus mama ta de o mie de ori că nu ai voie să faci asta, că faci mizerie şi bla, bla, blaa... Ţi-a spus. Şi totuşi imediat cum ea a ieşit pe uşă, ţi-ai luat farfuria şi te-ai suit în pat. Doar nu era să ratezi serialul preferat pentru câteva firimituri şi oricum nu faci niciodată mizerie. Mamă exagerează, e paranoică, nebuna...mama.
Bunica îţi spunea mereu că dacă laşi firimituri în pat, noaptea când Morfeu te plimbă prin visele tale imorale şi secrete, ai să visezi serpi. Tu ai visat vreodată şerpi, din cauza asta? Eu nu, niciodată. Dar ştii de ce? Pentru că bunica ştia ceva, dar nu ştia adevărata povestea. Nu e vorba de serpi, astea sunt poveşti de speriat copiii înainte de culcare.
Adevărul e că firimiturile pe care tu le renegi, sunt acolo...mai aproape de tine decât pielea ta. Se plimbă noaptea pe picioarele tale, pe spatele tău, numărându-ţi fiecare coastă, fiecare vertebră. Îţi intră pe sub piele prin pori şi se hrănesc cu tine, cu secretele tale, cu regretele tale, cu frica, asa...ca nişte mici vampiri, fabricaţi după reţetă personalizată.
În nopţile cu lună plina, se adună toate firimiturile din patul tău şi împreună cu praful pe care ai uitat să-l stergia, se amestecă, se înfrăţesc cu lacrimile din pernă şi dau naştere coşmarurilor. Ai crede că un coşmar e doar în mintea ta, o iluzie, un vis mutant, o scăpare a lui Morfeu, poate Baku a adormit sau nu mai face faţă. Te gândeşti că poate nodurile din prinzătorul de vise s-au rupt. Ei bine...nu e aşa! Coşmarurile tale sunt palpabile...si seamănă cu nişte pui din firimituri, cu ochi mici şi roşii că nişte mărgele hipnotizante. Nu te poţi abţine să nu-i priveşti direct în ochi, nici nu trebuie...daca nu-i priveşti în ochi şi nu le faci jocul, te înnebunesc. Să nu crezi că sunt milioane de pui de acest fel...nu...doar doi de persoană. Unul fierbe oale cu poţiuni deasupra capului tău şi-ţi şopteşte reproşuri şi ameninţări la ureche. Celălalt se cuibăreşte la inimă ta şi-şi infinge pliscul din frică lichidă în ea şi toată noaptea aranjează piese de domino din iluziile şi greşelile tale, pentru ca la răsărit să lovească o piesă şi toate să se dărâme. Şi ştii care e cel mai chinuitor lucru? Faptul că tu totuşi mai ai curajul să dormi cu o poftă de somn masochista. Oricum nu îi poţi opri, pot să facă ce vor din tine, eşti inert, iar ei ticăloşi.
Desigur lumina îi face să dispara...pur şi simplu se dezmembrează şi firimiturile se ascund iar că nişte strigoi în mormintele seculare. Tu rareori îţi aminteşti ceva din ce ai visat, pentru că nu vrei, nu ai de ce, pentru că nu e nici în interesul lor să ţii mintea. Fara indoaiala ai încerca să scapi de toate firimiturile dacă ai afla...si puii ar muri. Rămâne doar senzaţia de somn greu, de parcă milioane de universuri s-au născut şi au murit în aceeaşi noapte. Şi când îţi amintesti, esti intrigat de semnificaţia lor cel puţin o săptămâna. Îţi dai seama ce am fi, dacă ne-am aminti toate coşmarurile?
- Ehhh hai acum! Glumeam mah Andrei! Uite ce ochi mari a făcut la mine! Haha! Hai treci la culcare! Noapte bună! Somn uşor! Sapte pui pe un picior...

sâmbătă, 1 august 2009

Asincron

Doru este un tip cam învechit,
poartă papion şi cămaşa albă cu butoni de zirconiu cubic,
are un cal parcat în balcon şi-l hrăneşte cu soia modificată genetic.
El deschide mereu uşa doamnelor, iar ele râd.
În fiecare dimineaţă bea ceai cu lapte praf şi zaharină,
Ascultă Mozart şi Bach la magnetofon şi se gândeşte la Dulcinea.

Dulcineea e o gagică foarte de treabă.
De fapt o cheamă Dana.
Faza cu ,,Dulcinea” e la o-ha!,
Mă rog…aproximativ.
,,În fiecare dintre noi există o Dulcinea!”, spune Dana mereu.

Doru o iubeşte mult pe Dulcinea.
O iubeşte cu trandafiri şi ciocolată,
cu sărutat de mâini şi vise ruşinoase.
Iar ea crede că el e timid şi ciudat:
,, Care e faza cu magnetofonul şi muzica clasică?
Ia-ţi frate un mp3 player şi ascultă ceva mai modern!”

Fumând o pipă în fotoliul lui vintage,
Doru îi scrie pentru prima dată Danei:
,, Dragă Dana,

Te iubesc, cum ştiu eu să iubesc,
Ca un ceainic printre automate de cafea,
dar cum pot să te prind din urmă,
dacă pletele tale le văd doar prin pistoanele unui motor diesel,
în timp ce sufletul meu goneşte într-o trăsură…”

luni, 6 iulie 2009

Trecut si viitor

Παππούδες



Cuceriţi de sclipiciul viitorului, uităm să privim spre trecutul înconjurat de întuneric modest. Generaţiile noastre sunt atât de diferite încât nimeni nu poate afirma că una este superioară alteia.
Aşadar mă întorc spre străbunicii mei, spre pământul lor, spre Dumnezeul lor, spre casele lor fără termopane, dar cu mai multă pasiune într-un singur chirpic, decât într-un întreg zgârie-nori.
Mă întorc la babu Sanda, la casa ei cu prispă şi în goana mea spre orizont, mă mai opresc o dată să-i cer bomboane şi biscuiţi, iar ea îmi zâmbeşte în timp ce eu le înfulec repede, de frică să nu mi se topească în mână. Astea sunt dulciurile sufletului meu, cele care nu se mai găsesc la magazin. Nu-mi amintesc îngheţata sau ciocolata, însă acele simple bomboane de colivă şi acei banali biscuiţi de Brăila o să-i preţuiesc veşnic. Alergând prin camerele scunde, răcoroase, cu pereţi acoperiţi de preşuri şi carpete, mi se face sete. Merg direct spre bucătărie şi dând capacul la o parte înghit lacom apa rece, sălcie, de fântână . Pornesc din nou în recunoaştere şi mai în glumă, mai în serios, nimeresc într-o cameră în care babu Sanda se odihnea în pat: ,,Babu Sanda, da’ bomboane nu ai?”- ,,Nu am mări Irinaa… N-am mai cumparat…”- ,,Babu…Tu mă minţi!! Lasă că o să găsesc eu!”- ,,Offf…nu ai să gasesti…”- ,,Aha!! Uite că am găsit o bomboană, pe pervaz!”- Vah! cine ştie de cât timp e acolo! N-o mânca!” - ,,E bună! Am macat-o deja!”- “Offf…”- ,,Ma duc să mai caut!”. Alerg prin vie, străbat curtea în lung şi-n lat, fugăresc o găina sau mai bine o bibilică, alea sunt mai frumoase. Mă întorc în cameră, dar nu mai sunt decât nişte grămezi de preşuri ca cele de pe pereţi, prosoape brodate, ,,de la babu Sanda” pentru mine.
Am ajuns la babu Parascheu şi sar repede din căruţă, câinele latră ca un nebun. Papu Gheorghe îl potoleşte, înjurându-l. Intru în curte târâind poarta: ,,Vah da' ce mare te-ai făcut mări Irina! Ce seamănă cu Rizu!”, şi îmi trage o ventuză prelungă pe obraz. ,,Irina, hai la pere!”, îmi strigă papu. Ridicând prăjina cu greu, mă pun pe scuturat pere. ,,Ihhh! s-au stâlcit. Uite una bună!”. Mă aud strigată: ,,Irinaaaaaaa!!!”. Cred că o să ne dea bani. Ce bine! ,,Uite ca să vă cumpăraţi ceva dulce!”. Zic ,,Multumesc” şi mă duc spre tufa cu gura-leului. Vaaaaai ce fain! Ham-ham!! Te mănânc! S-a stricat! Stai să iau alta! Mrrrrrrr! . ,,Babu da' flori pot să rup?” -,,Rupe câte vrei!”. Ce frumoase sunt florile! Şi asta! Şi asta! Şi mai ales asta!. ,,Adi..papa!” ,,Papa, Irina! Să mai vii pe la mine!”.
E tarziua...Am poftă de o poveste! ,,Mamaie, îmi spui o poveste! Îmi spui?”-,,Hai că îţi spun!”. Şi mă cufundam în lumea basmelor. ,,Mamaie şi?! Şi?! Ce se întâmplă acum? Spune-mi! Doar nu ai adormit?”-,,Nu mă Irina!” Săraca, nu o lăsam să doarmă deloc. Îi plăceau şi ei poveştile, poate chiar mai mult decât mie. Dimineaţa se scula cu noaptea în cap şi pleca pe nesimţite. Trezindu-ne, şi eu şi frate-miu ieşeam în faţa uşii şi plângeam de mama focului strigând după mamaia, iar ea venea grăbindu-se cu paşi mici, ne lua în braţe şi totul era frumos în lume.
Mă întorc acum spre poveştile bunicilor mei, spre părinţii lor pe care nu i-am cunoscut, dar care m-au iubit înainte de a mă fi născut. Ei sunt eroii eroilor mei, monştrii mei sacri, din care au rămas dealuri, flori nemuritoare şi un copil răzvrătit.
,, Irina, babu Parascheu a vrut ca tu să iei masaa€¦”. Uitându-mă la ce reprezenta masa, nu am înţeles de ce mi-ar da cineva pat, masă, scaune şi chestii de astea. Pe deasupra patul era vechi, se bălăngănea şi era o corvoadă să dormi pe el. Cu toate astea acela era patul meu, în care dorm visele, păcatele, lacrimile, săruturile unei generaţii.
,,Covertura asta e de la babu Sanda. E din zestrea ei. E tare veche. Dar acum cine o să o mai poarte. Nu mai e la modă. Parcă văd că o să faceţi un foc mare şi o să le ardeţi pe toate. Pacat…atatea nopţi nedormite ca să brodeze. Şi-au stricat ochii şi la ce bun! Voi nu le mai purtaţi.” Probabil că fiecare dulap vechi sau fiecare ladă de zestre, este un muzeu al sufletului ,iar sufletele nu au sezon toamnă-iarnă.
Privind spre aceste coverturi vechi de lâna, aceste prosoape brodate meticulous, aceste preşuri vechi şi încercând să înţeleg, îmi dau seamă că eu nu voi avea ce să le las copiilor mei, ca să-şi amintească de culoarea sângelui lor.
În spatele meu nu sunt doar cimitire, sunt speranţe şi iubire şi suflete împăcate.
În spatele meu nu sunt victime şi oameni chinuiţi, sunt supravieţuitori.
În spatele meu sunt tot eu,
În faţa mea vor fi mereu ei.

joi, 14 mai 2009

Ciocolata cu smoală

În acea dimineaţă de octombrie cu ritmuri leneşe de swing, Clio îşi fuma ţigara, în pat. Părul lung şi răvăşit era singurul veşmânt care îi acoperea corpul alb. Din când în când mai sorbea din sticla de bere ieftină de pe noptieră. Lumina soarelui inundase camera, fapt care o deranja. Se apucă să scotocească prin sertare şi găsi o pereche de ochelari de soare bărbăteşti, îi puse pe nas şi aprinse meticulos încă o ţigară mentolată. Privirea ei fixa cu amuzament o rochie brodată de pe scaunul de lângă pat.
Un zâmbet arogant îi lumină faţa, apoi pentru o clipă se pierdu printre blocurile şi balcoanele ce se zăreau pe fereastră. Un mormăit şi o mişcare, care făcu patul să se cutremure, o întrerupseră din contemplarea blocului de vis-a-vis, pentru a-i oferi alt obiect de studiu, o fotografie cu o ramă kitsch, în genul celor de Valentine's day. Bineînţeles, un el şi o ea zâmbeau, fericiţi la poză. Clio analiză expresia lor 5 secunde, după care sorbi prelung din bere.
Era imposibil să se abţină aşa că, renunţând la ţigară şi băutură, se întinse cu faţa la el. Ochii ei mângâiau fiecare linie a pieptului bărbatului de lângă ea. Un cuvânt rătăcit îi răsuna în minte: ,,Sahara...", însă şi deşertul are farmecul lui.
În cele din urmă îşi aprinse o noua ţigară, se îmbrăcă în blugii ei prespălaţi şi culegându-şi cămaşa de pe jos, îi spuse: ,, Iubitule, dragostea ta este ca ciocolata cu smoală...".

duminică, 3 mai 2009

Confesiune demnă (un exercitiu de autocunoastere)

De când am hotărât să te închid în cutiuţa muzicală stricată, n-am suferit atât pe cât credeam. Asta nu înseamnă că am suferit mai puţin...
E de la sine înţeles că am aprins lumânări şi beţişoare parfumate lângă sicriul tău. Ciocolata a ţinut de colivă şi ,,Alice în chains" de marş funerar. Uneori mă întreb dacă te-am încuiat şi îngropat pe tine sau o bucată de-a mea. N-am considerat de cuviinţă să plâng şi să stric aşa un moment solemn printr-o chestie atât de banală ca plânsul.
Desigur, cu armistiţiul încheiat, după ce am citit de mii de ori certificatul de deces, am început să calculez daunele de război. Din punctul asta de vedere, toată taravura asta este al dracu' de enervantă: ori te alegi cu lozul cel mare, ori cu o morgă în dormitor. Problema e că din moment ce tu eşti îngropat, eu n-am cui cere despăgubiri de război. Ai scăpat! sper totuşi că te-ai ales şi tu cu vreo două, trei facturi, de dragul vremurilor bune.
Eu...sunt bine, relativ bine. Ochii îmi sunt încă lipiţi de ceas. O mână atârnă pe clanţa uşii, iar cealaltă ţine un şir de chei. O peliculă fină de sânge uscat înroşeşte pereţii. Picioarele cred că se plimbă, încă, pe faleză, pe când buzele mele sărută ridicol de pasional, monitorul. Nasul este înfipt în ghena de gunoi, pentru că acolo este tot parfumul tău. Un tablou macabru, nu-i aşa? Exact ca la morgă...
Şi în tot acest timp, eu stau pe pat, cu o ţigară în colţul gurii şi admir certificatul tău de deces, contemplând regulile armistiţiului. În jurul patului bălteşte sângele proaspăt în lacuri...demne.

joi, 30 aprilie 2009

....şi aştept

Te aştept pe tine,
cum nu te-am mai aşteptat vreodată.

Luptele roşii s-au stins si au căzut,
Ca nişte filamente de wolfram.

Aştept liniştită, cu gust de verde pe buze,
Strângând la piept pumnale înfipte.

Te aştept înflorită şi parfumată ca un cactus,
...decolorat până în străfundul ţepilor mei.

Acum sunt pregătită,
Să-mi primesc culoarea.

duminică, 12 aprilie 2009

Reţete de fericire

Vând reţete de fericire!
Da! Eu deţin secretul fericirii tale!
Şi al tău!
Da!Şi la tine!
La tine e chiar simplu!Mă mir că nu vezi soluţia!
Vând reţete de fericire! Fericire în dragoste, în căsnicie, la şcoală, în afaceri...Fericire pe stradă! Fericire în cuplu, în grupuri de zece sau chiar de unul singur! Eu ştiu cum poţi să fii tu, fericit!
Tu! Da! Tu! Stai, unde fugi! Hai nu fi absurd, nu e cu bani ! Şi până la urmă n-ai da orice să fii fericit? Hai că aşa zic toţi:,,As da orice să fiu fericit!” .Eu...da, eu...îţi voi spune cum să fii fericit! De fapt mi-am şi dat seama care e problema!...Eşti surprins. Nu te aşteptai! Credeai că sunt nebună sau mai rău un fel de mama Omida...E simplu! O inviţi la o cafea! Nu! O invitaţie la o cafea nu e o declaraţie de dragoste. Nu, nu o să fie umilinţă aşa de mare! Eşti ditamai omul...nu eşti în gimnaziu! De ce să nu ştie femeia, că o iubeşti de când a venit prima dată la tine şi te-a întrebat dacă ştii unde e baia. Probabil că te gândeşti acum că tre' să nu o laşi să creadă că o visezi în fiecare noapte...deşi aşa e!.Eşti un prost! Să ştii că dacă îi duci nişte flori nu o să te creadă un papă-lapte! Asta te-a învăţat taică-tu, dar fie vorba între noi, eu cred că şi el i-a dus flori maica-ti...în sacoşa, ce-i drept! dar i-a dus flori! E o chestie elementară! Şi dacă te respinge ce?! Lasă că nu-ţi cad galoanele!
Tu! Cum te chemă? În fine...nici nu-mi păsa! Arăţi de parcă ţi-ar prinde bine şi ţie o reţetă de fericire! Ha?! Hai lasă orgoliul de o parte! Da! Ştiu că ştii că n-ai nici un motiv să nu fii nefericită! Dar uită-te la tine...Nu mai ştii ce să-ţi faci ca să fii frumoasă! Ştire de ultimă oră, gagica: Nu o să fii niciodată frumoasă pentru toată lumea! Mereu o să se găsească un idiot la colţ de stradă care să-ţi spună că eşti prea grasă, că eşti prea slabă, că , că eşti prea scundă, că eşti prea înaltă, că n-ai fund, că ai prea mult fund...Nu contează ce cred ei!!! Nu trebuie să fii frumoasă pentru toţi...trebuie să fii frumoasă pentru unul. Oricum...amândouă ştim că, nu aspectul fizic te vexează cel mai mult la tine... dar pur şi simplu e cel mai uşor lucru de schimbat...”Frumos” nu se rezumă doar la reflexia din oglindă.Şi asta ştii. Poftim?! Nu!!! Nu aştepta pe altcineva” să te facă să te simţi frumoasă. şi... dacă vrei să iubeşti, începe cu tine...
Şi tu?! De ce eşti nefericit? Ahh....am înţeles! Nu ai bani! Îmi pare rău, dar nu!, nu prezic bursa. E simplu! Muncă! Banii şi maşina aia la care visezi nu o să-ţi pice niciodată din cer! Deah...ştiu că nu-ţi place reţeta mea. Asta ţi-a spus şi maică-ta? Ascult-o mai des pe maică-ta! E femeie deşteaptă.
Ahaaaaa.....Bună, domnişoară! Nu mă salutaţi? N-aveţi nevoie de balivernele mele? Sunt o escroacă? Da...da! Mi se rupe! Ahhhh...îmi plac oamenii ca dumneavoastră, deşi aţi vrea să fugiţi cu picioarele la spate...vă înfruntaţi temerile! Admir asta! Ceea ce nu înţeleg, este de ce sunteţi singură în această după amiază de vară? Vă place să vă plimbaţi singură? Da? Aha...categoric. Da’ nici un prieten nu va însoţeşte...un iubit, ceva? Aaaaa...desigur ...sunt ocupaţi! Permiteţi-mi un sfat...dacă nu oferiţi nimic...cum vreţi să primiţi ceva? O mână întinsă pentru o mână întinsă, un zâmbet petru un zâmbet...Asta e regula! Ştiu că nu aveţi nvoie de prieteni şi familie , dar măcar de dragul variaţiei puteţi să o invitaţi pe vecina de la trei la o cafea, ca între fete. Are şi un frate simpatic...Să fim practici...împuşcaţi doi iepuri dintr-o lovitură!
Acum că v-am făcut pe toţi fericiţi...poate vreunul din voi să mă ajute şi pe mine? Reţeta mea pentru fericire unde e? Cum e? Când vine! Vreau şi eu să fiu fericită!
Cumpăr reţete de fericire!